Primele cuvinte

1985 Băneasa

Întâi a sosit Anca, plângând bineînțeles. Parcă i-ar fi părut rău că sosise. Iar noi eram bucuroși de oaspetele mic și scump, mai ales că nu venea de departe ci din sângele și din carnea noastră păcătoasă.

Supărată a fost Ancuța vreun an. A plâns mult. La început plângea fără să ne ofere în schimb nici măcar un gângurit. A apărut în sfârșit și primul “ngu” și “nga”.

Nimic pe lume nu se poate iubi mai mult decât un copilaș. Nimic nu e mai plăpând și mai drăgălaș, mai gingaș și mai lipsit de apărare decât un prunculeț ale cărui simțuri sunt de-abia alcătuite și al cărui cuget n-a prins încă a se împlini nici măcar cât să ne spună că există.

Încep oricum primele jocuri, primele conversații, deși pe limbi mai puțin asemănătoare. Trebuie apoi să ne fotografiem, să păstrăm pentru mai târziu aceste fermecătoare imagini, cuprinzându-ne pe noi cu odraslele noastre unice în miliardele de suflete omenesti ale Terrei.

Îmi trece prin minte să cumpăr un aparat de filmat, ca să păstrez aceste imagini în mișcare. Asta mi se pare atât de senzațional! Dar nu știu ce mă împiedică. Ba că mi-ar trebui și aparat de proiecție, ba că e interzisă achiziția … unor astfel de aparate, ba că e prea scump, ba că avem altele mai importante de făcut.

Așa se face că aproape am renunțat acum când Ancuța are 2 ani, 1 lună și 17 zile și a apărut de cinci luni și cinci zile Danieluța.

Danieluța e un pic mai înțelegătoare, conform tradiției, se pare. Se spune că al doilea copil e întotdeauna mai cuminte, mai bun. Cine știe?! Fapt e că n-am simțit cum a ajuns Danieluța la peste cinci luni. Ea acum nu face altceva decât zâmbește și gângurește, uneori ore întregi. După care adoarme iar. Se trezește și iar începe cu onomatopeele: aaaaaooooo ngiiii ngaaa, mișcând brațele în stilul unui zbor peste întreaga lume.

Ancuța în schimb a început să lege bineșor fraze ca: "Dani eți moașă și mică și cocoană" sau "Aca nu mă, Aca mică", "Aca papi pini, Aca api" "Dani papa acu" - laptele de la tata, fiind laptele acru, că dacă n-ar fi fost acru, i-ar fi trebuit mamei cel puțin patru tate.

După ce a auzit de mai multe ori povestea "Scufița roșie" încearcă acum să o redea, desigur ajutată fiind, astfel: "Fita osi dus mamai. Ham papi mamai, vini nenea coate mamai buta ham" - ham fiind în general câinele cu care o determinăm să închidă ochii să se culce ori de câte ori e cazul, iar în cazul de față - lupul.

Sau cum revendică orice vrea sau crede că e al ei: "Nu, nu, nu, aia a i Aca" "Păpușa a i Aca"

Când citesc, ea vine și-mi ia cartea din mână spunând: "...Aca pitin" - sigur că deșteptă... apoi la lectura ei simulată în care răsfoind filele cărții, îndruga verzi și uscate, ba pe românește, cuvinte pe care le cunoaște, ba pe alta limbă, care sigur nu s-a mai vorbit până la ea.

Sigur că acesta este un spectacol terifiant.

Foamea este la fel, prilej de vorbe simpatice și distractive:

"Papi și Aca, mhi, mhi, mhi, mhi"

"Aca papi tai" - acesta fiind ceai

"Aca papi tobi" - aceasta fiind ciorbă

"Aca papi carcabosi" - aceasta fiind caltaboși

"Aca papa canati" - aceasta fiind cârnați.

Modul în care ni se adresează este la fel de nostim: - mimica, țitica, Daena (nu poate Daniela), Dani, Danca (așa am învățat-o eu).

Mai sunt o mulțime de lucruri de spus despre ele, dar nu îmi mai vin acum în minte. Danuța mă bubuie cu piciorușele, parcă vrând să mă oprească.

Am să revin.